Aurelia Mocanu

Aurelia Mocanu – Bucarest, novembre 2014

Mâna lui Narcis

Doina Botez, artistă cu dublǎ apartenenţǎ culturalǎ româno-italianǎ, este o consacrată pasageră pe „Corabia-nebunilor-după-desenˮ. Prima îmbarcare a fost în perioada de studii bucureştene, în prima parte a anilor ’70. Schimbarea de areal profesional pentru artistă s-a petrecut simultan cu schimbarea de regim istoric românesc, după 1990. De atunci, Doina Botez s-a imersat în memoria figurativului mitic mediteraneean. A întreţinut miceliul pictural al unei reconstituiri de lume veche, cu un anume echivoc oniric al imaginii, potenţat de atmosferă cromatică, am spune „viscontianăˮ. Personaje ale mitologiei latine, revizitate în irizǎrile unui cromatism ardent şi în posturi de agape patriciene, populeazǎ, de aproape două decenii, pictura Doinei Botez.
De la tondo-ul de peste patru metri, dedicat bolţii de veche cramă de la centrul cultural Avellino-Napoli (2000) , pânǎ la marile expoziţii de la Galeria Naţionalǎ din San Marino (2003) şi Castel San’Angelo din Roma (2009), Doina Botez iradiazǎ, ca nume artistic, dinspre Roma spre sudul Italiei, până la galerii din landul westfalic. Anul trecut, râvnita editură Skira i-a dedicat artistei un elegant album, format mediu, pentru intervalul de creație1989-2013, intitulat „Il Corpo dell’immagineˮ.
Figurația teatrală a seriilor tematice stǎ, la Doina Botez, sub semnul pǎgânismului rafinat şi al jocului de metamorfoze, sprijinit de recuzitan măştii, a reflectărilor, sau a stărilor secunde. Astfel, după ciclul bacantelor, percepţia portretului se poate multiplica etilic. Dansul nimfelor sau spanioloaicelor despleteşte şi transfigureazǎ siluetări. Echo şi Narcis pierd sensul realitǎţii, căci „oglindireaˮ poate derealiza lesne portretul. Pe lângǎ aceaste licenţe de îmbogǎţire a chipurilor, formatele pânzelor recente – prelungi sau mult orizontale, dispuse (sau nu) în polipticuri – prilejuiesc decupaje anatomice care potenţeazǎ în primul rând „portretul” mâinilor. Cu soluţii compoziţionale aproape de gros-plan, eroii picturii Doinei Botez au un hedonism savuros, de baroc mefistofelic. La propriu şi la figurat, „Mâinileˮ pictoriței gesticulează amplu-manierist între catifelele culorii.
O dexterǎ a laviului colorat şi al reveriei finei linii pe albul hârtiei-carton, Doina Botez va ataca în uleiuri sau acrilic, cu o poftǎ carnalǎ, elasticitatea pânzei de pictură. Din vastul areal al graficii, sunt valorizate când adâncimile de moar ale laviului acuarelat, când tăria sonoră, echivalând cernelurile de imprimare. Pictoriţa aşterne, cu deliciu, strǎluciri de pastǎ în alunecǎrile cuţitului de paletǎ. Revine rǎzuind, lasǎ atingeri alburii sau şarje gestuale de culori tari care conferǎ densitǎţi minerale, de perete vechi, scenelor sale cu amintiri din Ovidius şi Suetonius. Doina Botez iubeşte verdele, roşul, violetul conjugate cu luminii aurii sau albastruri de vecernie. Şarja ei vitalistă se poetizează apoi prin efectul de strat exfoliat sau de atingere cu polenuri din semitonuri. Sunt, finalmente, pigmenţi ai cornului abundenţei prinşi parcǎ în antica tehnică a cerii topite.

Testo critico in catalogo della mostra personale „Alchimii Afective” alla Galleria Romana, Bucarest, novembre 2014